Colin Farrell este de nerecunoscut în rolul “The Penguin” în primul trailer pentru “The Batman”

Sâmbătă, Warner Bros. a lansat primul trailer al filmului “The Batman” ce va apărea în 2021, care îl are ca protagonist pe Robert Pattinson în rolul iconicului erou al benzilor desenate. În trailer, fanii pot arunca o privire asupra lui Farrell, în vârstă de 44 de ani, care îl întruchipează pe The Penguin/Oswald Cobblepot, unul dintre ticăloșii care vor să provoace haos pentru Caped Crusader.

Anterior, Danny DeVito a jucat  rolul “The Penguin”, în 1992,  în “Batman Returns”, iar DeVito chiar l-a lăudat recent pe succesorul său.

DeVito, în vârstă de 75 de ani, a declarat că „așteaptă cu nerăbdare” să-l  vadă pe “The Penguin” înfățișat de Farrell, cu care a jucat împreună în filmul “Dumbo” anul trecut (în care a jucat și Keaton). “Va fi minunat pentru că este un actor minunat”, a adăugat DeVito.

„Nu sunt peste tot în film”

În luna mai, Farrell si-a tachinat rolul din “The Batman”, numind oportunitatea de a juca personajul drept una „incitantă”.

„Pentru a face parte din acel univers deja există anumite cuvinte care fac parte din lexicul meu intern: Gotham City, Penguin, Joker, Batman, Bruce Wayne, Harvey Dent, toate aceste lucruri”, a declarat Farrell pentru GMA News Online la acea vreme.

“Crearea lui, estetica personajului, a fost distractivă și chiar sunt foarte încântat să mă întorc și să o explorez”, a adăugat Farrell.

De asemenea, Farrell a dezvăluit că The Penguin nu are un rol important în film, film care aduce în atentie mai mulți răufăcători iconici, printre care și Zoë Kravitz în rolul “Catwoman” și Paul Dano ca “Riddler”.

“Nu am prea multe lucruri de făcut. Am o anumită cantitate în film. Nu sunt peste tot”, a explicat el. „Dar există câteva scene savuroase pe care le am în film.”

Apare pe 1 octombrie 2021

În ciuda unui rol mai mic, Farrell a spus că personajul său este o provocare în sensul că „este ceva pe care nu am avut ocazia să-l explorez până acum”.

În cadrul evenimentului FanDome virtual al DC Comics de sâmbătă, regizorul Matt Reeves a explicat că filmul are în atenție „primele zile” ale lui Batman, când Bruce Wayne este „foarte departe de a fi perfect”.

“Unul dintre lucrurile care sunt interesante este să înveți cum să fii Batman. Este un experiment criminologic. Încearcă să-și dea seama ce poate face pentru a schimba acest loc”, a spus Reeves. “Vede că el nu are nici unul din efectele pe care dorește să le aibă. Asta în momentul în care crimele încep să se întâmple… și se deschide o lume cu totul nouă a corupției. Fără a fi o poveste originală, sfârșește prin atingerea originilor sale.”

Batman este așteptat să apară în cinematografe pe 1 octombrie 2021.

Lasă un răspuns