Deficit bugetar 2020 Florin Cîțu Sursa: Florin Cîțu/Facebook

Cîțu: Jumătate din deficitul bugetar reprezintă costul crizei economice

Jumătate din deficitul bugetar reprezintă costul crizei economice, scrie pe Facebook ministrul Finanțelor Florin Cîțu.

Ministrul spune că acest cost are doua componente, o creștere a cheltuielilor bugetare neprevăzute (cheltuieli cu sanatatea, asistență socială, etc) și o reducere semnificativă a veniturilor bugetare față de estimarea inițială.

„Aceasta este realitatea pe care socialiștii din Parlamentul României, împreună cu lacheii din jurul lor, vor să o ascundă romanilor. Și plătesc bani grei pentru asta. Nu se opresc aici și nici nu se mai ascund. Vor să distrugă Romania și nu-i mai interesează nimic. Votează pe bandă rulantă legi fară surse de finantare DOAR PENTRU CĂ POT. Nu o să fiu niciodată de acord să arunc țara în aer pentru că o grupare infracțională vrea să câștige câteva voturi”, spune Cîțu, citat de agenția Mediafax.

Ministrul Finanțelor invocă și o declarație a lui Călin Popescu Tăriceanu din toamna anului 2008: „În 2004, Guvernul de stânga negocia la sânge cu sindicatele din educaţie o creştere de o cifră. Acum, solicită 50%, deşi ştiu bine că această solicitare ar aduce criza economică mondială în România. Stânga are un plan foarte clar de câştigare a alegerilor, dar nu are niciun plan de guvernare a României”.

Execuția bugetului general consolidat în primele șase luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 45,17 mld lei (4,17% din PIB). site news

Lasă un răspuns