Carmen Amariei: ”M-aș întoarce oricând în teren, era mai bine de o mie de ori”!

Este o declarație deloc surprinzătoare, pentru temperamentul marii handbaliste, o adevărată campioană, dacă luăm în calcul performanțele sale, mai ales cele internaționale. Grozăviile făcute de Amariei în teren au intrat în istorie și sunt greu de comparat cu rezultatele de astăzi, când handbalul românesc a devenit ceva mai diluat, mai apos, dacă pot spune așa, ajungând undeva la coada Europei.

Carmen Amariei și cei trei băieți ai săi…

Am stat la povești cu Amariei, câteva ore bune, în fief-ul ei din Capitală, unul de conjunctură, firește, și am văzut cât este de dedicată celor doi băieți pe care îi are, ea spune că sunt trei, adăugându-l și pe soțul Cosmin Marchesini. Și discuția a curs firesc, fără prea multe întrebări punctuale, pentru că interlocutoarea noastră, care a-nceput handbalul la 12 ani și jumătate, chiar avea ce să ne spună. Alegeți dumneavoastră pasajele mai interesante, citiți și printre rânduri, mai ales!, pentru că Amariei a spus și adevăruri care ar putea să deranjeze, prin anumite cercuri.

M-am înțeles bine cu prințul Danemarcei… și el cu mine!

… N-am crezut că viața de antrenor are așa de multe capcane, în teren era mai bine de 1000 de ori. Și dacă ar fi să vorbesc despre locurile unde m-am simțit cel mai bine ca jucătoare, aș spune că în Danemarca am fost iubită cel mai mult, acolo m-am și maturizat ca sportivă. Danemarca aproape că m-a adoptat, am jucat la cele mai mari patru echipe de la acea vreme – Randers, Slagelse, Copenhaga și Viborg, însă la Slagelse, sub bagheta lui Anja Andersen, am câștigat trei coroane daneze consecutive și duble, dacă pe lângă campionat adaug și Cupa Danemarcei, dar și două trofee de Liga Campionilor – a fost apogeul! Și tot la Slagelse am început și cariera de antrenoare, la Academia de Handbal condusă de aceeași Anja Andersen. Și ca să glumesc, m-am împăcat bine cu prințul Danemarcei, dar și el cu mine, iar celebra lui întrebare ”A fi sau a nu fi”, eu am transformat-o în certitudine – am fost și m-am simțit foarte bine!

Amariei, o forță greu de oprit!

Watch your back!, un principiu după care am funcționat și eu!

… Și cum să te păzești altfel, decât prin niște contracte corect făcute, gândite înainte și care să-ți apere interesele. Oriunde am jucat sau am antrenat, m-am ghidat după anumite principii – să respecți, dacă vrei să fii respectat, să ai informații clare, despre țara unde activezi, să-ți alegi un staff tehnic folositor și, mai ales, să cunoști potențialul echipei, să vezi unde poți ajunge, ce performanțe poți scoate. Sigur, într-un final te gândești și la partea financiară, la condițiile de cazare și alte recompense, care să contribuie la mulțumirea ta deplină. Poate n-am fost pe placul tuturor, cu principiile mele, cu modul meu de a vorbi direct, dar prefer să am mai mulți dușmani, decât prieteni, iar aici cine știe, cunoaște, așa îmi place mie să spun!

La Rapid, îi aștept pe cei care ne iubesc să umple sala, să se cutremure!

… Am ajuns în Giulești pentru că mi s-a propus această provocare, iar discuțiile s-au finalizat repede. Nu m-am temut de nebunia fanilor, de reacția lor, ba dimpotrivă, îi aștept la sală într-un număr și mai mare – urmează un retur greu, iar noi avem nevoie de ei, la fiecare meci! Iubirea de moșie, dacă vreți, am găsit-o și la Craiova, și la Cluj, sentimente care te emoționează. Rapidul a avut neșansa unui început ceva mai greoi, cu puncte pierdute prea ușor, dar încercăm să recuperăm acei pași ratați. Nu ne gândim la retrogradare, nici prin cap nu ne trece asta, mai ales că Brașovul este prima echipă scoasă din campionat și ne este și mai ușor, să băgăm sub noi doar o grupare, ba chiar vrem să evităm și barajul, am eu planul meu, nu pot să vă spun chiar totul! Și am acest optimism, pentru că știu ce facem, am încredere în munca noastră, în acumulări Cât despre transferuri, ce să mai vorbesc, o să apreciați jocul nostru din retur, vom face multe surprize, iar cine crede că Băbeanu, Boljevic, Laura Popa și Ștefania Lazăr sunt handbaliste expirate, se înșeală amarnic. Dar să lăsăm faptele să vorbească, eu simt vestiarul, este emoționat și dornic să intre pe semicerc.

În Japonia, la Campionatul Mondial, atât s-a putut, ăsta a fost nivelul!

…  După fiecare competițe majoră, fie European, fie Mondial sau Olimpiadă, ne dăm cu părerea de ce n-am obținut medalii sau un loc mai bun în clasament. Dar nu poți să faci mai mult și mai bine, dacă n-ai cu cine – în Japonia atât s-a putut, astea au fost puterile noastre. Doar în partida contra Ungariei ne-am depășit condiția, în rest… Eu vreu să-l întreb pe selecționer dacă el a făcut alegerea jucătoarelor, dacă le-a cunoscut pe toate și a știut ce joacă fiecare. Pentru că de fiecare data se spune că antrenorul își asumă răspunderea, dar Ambros cu ce și-a asumat când a plecat la jumătatea contractului? Și Ryde cu ce răspunde pentru acest loc rușinos? Până acum nimeni nu și-a dat demisia, nimeni nu a ieșit să spune unde s-a greșit, iar dacă se procedează mereu așa, atunci postul de antrenor la naționala feminină devine un fel de Rai pe pământ… bine, doar pentru străini, că ei sunt plătiți regește, iar românii nu iau mai mult de 3000 de lei pe lună și nu sunt mai slabi, decât cei de peste hotare. Avem tehnicieni buni, ca dovadă ibericele de la Vâlcea au jucat excelent în Japonia, au și câștigat medalia de argint, fiind antrenate de un roman – asta înseamnă că Florin Pera, antrenorul lor de la club, se pricepe, nu?

N-am crezut că sunt atât de mulți ignoranți în handbalul românesc!

… Putem să vorbim și de întâmplarea de la Brașov, mi se pare surprinzător ca atâția oameni maturi, antrenori, kinetoterapeuți, șefi de club și de secție, să nu aibă habar de procedurile cu laser. Cum să nu știe nimeni că nu ai voie să apropii seringa de vene? Și cum să bocească antrenorul și să spună că el n-a știut unde se duc elevele sale? Această ignoranță costă scump, chiar și fetele au vina lor, îmi pare rău că o spun, în vremurile astea, când tehnologia îți permite să ai informații rapide din orice domeniu, ar fi fost simplu să se intereseze ce înseamnă terapie prin laser, intravenos, ce implicații are. Și această întâmplare nefericită a pus o presiune în plus pe fetele de la lotul de senioare, care au primit în plin acest șoc – unele au rezistat, altele n-au făcut față emoțiilor. Și nu cred că vom mai vedea Japonia, anul acesta, cu ocazia Jocurilor Olimpice de vară, pentru că Turneul preolimpic se joacă în Muntenegru, iar din grupa noastră mai fac față Coreea de Nord, Norvegia și țara gazdă, Muntenegru. Se califică pentru Tokyo doar primele două clasate, dar așa cum a arătat echipa noastră la Mondial nu văd nicio șansă. Da, talente avem, pot să le numesc chiar valori incontestabile, dar trebuie să știm cum să gestionăm aceste speranțe, altfel ne ducem tot mai jos și cu handbalul feminin…

Lasă un răspuns