Carantină cu pretenții! Ce i-au cerut românii de mâncare unui fost căpitan al echipei naționale de fotbal, cazați la hotelul lui

Perioada de carantină le-a adus dosare penale unor români care s-au întors din țări cu focare de boală ori au intrat în contact cu bolnavi confirmați.

Carantină cu pretenții

Mulți nu au respectat izolarea menită să îi protejeze pe ei și pe cei din jur şi s-au adunat în grupuri. Alții au distrus spațiile în care au fost cazați. Toți vor răspunde în faţa legii, fără excepție. Pe perioada stării de urgență, orice infracțiune săvârșită este pedepsită și mai aspru, amenzile ajungând până la 20.000 de lei.

Într-un hotel de 4 stele din Capitală, pus la dispoziţia autorităţilor, câţiva romani aflaţi acolo în carantina au făcut prăpăd. Au rupt uşile, au făcut dezastru în camere şi au devastat birourile clădirii.

La celălalt capăt al ţării, în Maramureş, mai mulţi bărbaţi aflaţi în carantină tot într-un hotel, şi-au părăsit camerele, deşi acest lucru este interzis, şi-au organizat o petrecere. S-au adunat la barul de la parter, au ascultat muzica şi au jucat cărţi şi table.

La Craiova, la un alt hotel, întâlnirea dintre persoanele aflate în carantină şi angajaţii DSP s-a încheiat cu scandal. Nervoşi pentru că nu ar fi fost întrebaţi de sănătate nici măcar o dată în cele 14 zile, oamenii au răbufnit şi i-au ameninţat pe oficiali că vor părăsi carantina dacă nu vor primi explicaţii.

-Până acum nu s au gândit să ne întrebe cu cine am călătorit.
-Eu am venit singur şi m-aţi pus cu cineva care a călătorit cu alte persoane dintre care una pozitivă. Plecăm de aici sau nu?
-Ieşim, nu mai aşteptăm. Să ne dai drumu.
-Rupem tot, să vină jandarmii, calc toate geamurile de aici. Ăştia vor să ne omoare aici. Nu mai stăm deloc.

Printr-o experienţă neobişnuită a trecut şi fostul internaţional Răzvan Raț, care şi-a pus la dispoziţie hotelul.

Răzvan Raț: Am avut un bărbat care a spus că nu poate mânca decât file de somon şi vită, că are alergie la altceva. Și i-am spus că sunt meniuri prestabilite, că nu se poate. A încercat şi el.
Reporter: Păi şi a mai avut alergie?
Răzvan Raț: Nu. site news

Lasă un răspuns