sursa: Google

Căprioară accidentată mortal de un microbuz care transporta copii la o școală

O căprioară a murit marți dimineață, după ce a fost lovită de un microbuz care ducea copii la școală. Incidentul a avut loc pe un drum din comuna Borca, județul Neamț.

La fața locului a ajuns un echipaj de pompieri din Poiana Teiului, însă nu a mai putut face nimic pentru salvarea căprioarei.  Microbuzul transporta copii la școală. Din fericire, niciunul dintre ei nu a fost rănit.

„Pompierii au îndepărtat caprioara de pe partea carosabilă și au spălat șoseaua. Circulația era blocată pe un sens. Instituțiile competente în gestionarea unor astfel de situații de urgență au fost anunțate și s-au deplasat la fața locului. La fața locului au fost organele de Poliție, un echipaj ISU și SVSU”, a anunțat ISU Neamț.

De asemenea, au fost anunțați reprezentanții Romsilva și Gărzii Forestiere pentru a ridica căprioara.

Lasă un răspuns