unsplash

Când se estimează că va fi pus pe piață vaccinul românesc anti-COVID și cum va fi administrat

Profesorul Mircea Ioan Popa de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a explicat condiţiile în care se vor desfăşura testele pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat împreună cu specialiştii de la Institutul OncoGen din Timişoara.

„Suma necesară pentru cercetare şi dezvoltare este mai mare de 3,5 milioane de lei, atât cât este finanţarea acordată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva virusului SARS-nCov-2. Vor fi necesare fonduri suplimentare. Dezvoltarea vaccinului ar putea dura cam 18 luni pentru că sunt de făcut mai multe studii. Sunt necesare teste imunologice pe animale după care s-ar putea trece la teste clinice pe oameni. Pentru o eventuală trecere la producţie mai este necesară rezolvarea unor probleme administrative. Trebuie să obţinem autorizări”, a explicat profesorul Mircea Ioan Popa. 

OncoGen şi Institutul Cantacuzino au semnat un acord de colaborare pentru a continua cercetarea în vederea dezvoltării unui vaccin împotriva COVID-19. 

„Suma se ridica la 3,5 milioane RON şi ne permite continuarea cercetărilor pentru vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de Centrul OncoGen şi recunoscut atât de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) cât şi de Guvernul Britanic”, au declarat reprezentanţii Centrului Oncogen din Timişoara.

Cercetătorii români doresc dezvoltarea unui vaccin care să poată fi administrat nazal, sub forma de picături sau pulverizare.

„Împreună facem tot posibilul pentru a dezvolta producţia de vaccinuri în România, inclusiv a vaccinului împotriva Covid-19 dezvoltat de Centrul OncoGen. Avem convingerea că Institutul Cantacuzino poate contribui substanţial la materializarea acestor obiective prin reînceperea producţiei de vaccinuri”, mai spun reprezentanţii OncoGen. site news

Lasă un răspuns