Calendar creștin ortodox, 27 decembrie. A treia zi de Crăciun – Cui trebuie să-i spui La mulți ani

Calendar creștin ortodox, 27 decembrie. A treia zi de Crăciun – Cui trebuie să-i spui La mulți ani. În a treia zi de Crăciun, este pomenit Sfântul Arhidiacon Ştefan. Este cruce roșie. Sfântul Arhidiacon Ștefan a fost unul dintre ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos și primul martir al Bisericii. 

Calendar creștin ortodox, 27 decembrie. A treia zi de Crăciun – Cui trebuie să-i spui La mulți ani. Sfântul Ștefan era iudeu de neam, din seminția lui Avraam. Mărindu-se numărul creștinilor după întemeierea Bisericii și crescând numărul cererilor pentru diverse slujiri ale Apostolilor, au fost aleși din cadrul comunității, șapte bărbați „plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”. Aceștia aveau menirea să slujească atât în cadrul slujbelor religioase, cât și să supravegheze buna orânduială la mesele comune. 

Calendar creștin ortodox, 27 decembrie. A treia zi de Crăciun – Cui trebuie să-i spui La mulți ani. Primul dintre aceștia a fost Ștefan, iar ceilalți șase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmenă și Nicolae. Rolul lor în Biserica primară depășea cu mult rolul pe care îl iau diaconii în zilele noastre. Ei predicau cuvântul Evangheliei, botezau și ajutau la desfășurarea cultului aparținând organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.

Calendar creștin ortodox, 27 decembrie. A treia zi de Crăciun – Cui trebuie să-i spui La mulți ani. Sfântul Ștefan cunoștea foarte bine Scriptura și propovăduia cu multă putere pe Hristos. Saducheii și fariseii au pus niște bărbați să spună că L-au auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu. În vremea aceea, blasfemia era pedepsită cu moartea.

Calendar creștin ortodox, 27 decembrie. A treia zi de Crăciun – Cui trebuie să-i spui La mulți ani. Ajuns în fața sinedriului, i-a înfruntat pe judecători, iar aceștia au cerut ca Ștefan să fie ucis cu pietre. În acele momente, Sfântul Ștefan a avut o viziune în care l-a văzut pe Hristos „stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Și a zis: Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.“ (Faptele Apostolilor) site news

Lasă un răspuns