BREAKING NEWS! România, condamnată de Curtea de Justiţie a UE pentru aerul poluat din Capitală

România a fost condamnată, joi, 30 aprilie, de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru poluarea din Bucureşti.

Decizia vine după ce Comisia Europeană a cerut Curţii, în 12 octombrie 2018, constatarea că ţara noastră nu respectă reglementările în materie de poluare. Comisia a trimis în judecată România pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind calitatea aerului înconjurător, pentru depăşirea sistematică a valorilor limită pentru microparticule (PM10) în Bucureşti, scrie Mediafax.

Cum își motivează Curtea de Justiţie a UE decizia

„România, pe de o parte, prin nerespectarea sistematică şi persistentă, din anul 2007 şi până cel puţin în anul 2016, a valorilor‑limită zilnice pentru concentraţiile de PM10 şi prin nerespectarea sistematică şi persistentă, din anul 2007 şi până în anul 2014 inclusiv, cu excepţia anului 2013, a valorilor‑limită anuale pentru concentraţiile de PM10 în zona RO32101 (Bucureşti, România), nu şi‑a îndeplinit obligaţiile care îi revin (…) privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa (…) şi, pe de altă parte, nu şi‑a îndeplinit, în ceea ce priveşte această zonă, începând din 11 iunie 2010, obligaţiile care îi revin în (…), în special obligaţia (…) de a se asigura că perioada de depăşire este cât mai scurtă cu putinţă”, a precizat CJUE . site news

Citește și Circulaţia mașinilor, INTERZISĂ în zilele de 1 şi 2 mai. Unde se aplică această măsură

Lasă un răspuns