facebook

Breaking News! Klaus Iohannis face declarații în contextul creșterii numărului infectărilor zilnice de COVID-19

Klaus Iohannis a spus, joi, că „virusul e real, nu are culoare politică, nu poate fi interzis prin lege și nici nu dispare de la sine”, motiv pentru care șeful statului a făcut apel la Parlament să adopte urgent cadrul de care este nevoie pentru ca autoritățile să acționeze în cazul pandemiei.

„Este nevoie ca împreună, uniți, autorități, politicieni, jurnaliști, societate civilă, dincolo de viziunile care ne despart, să transmitem cetățenilor un mesaj unitar. Virusul este real, nu are culoare politică, nu poate fi interzis prin lege și nici nu dispare de la sine prin simpla negare a existenței lui. De aceea, fac un apel la Parlament să adopte urgent cadrul de care este nevoie pentru ca autoritățile să acționeze pentru protejarea sănătății oamenilor”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a făcut un apel de colaborare loială între instituțiile fundamentale ale statului

„Acum nu este momentul disputelor politice și al orgoliilor. Interesul comun al tuturor, în acest moment, trebuie să fie, mai presus de orice, salvarea vieții românilor și protejarea cetățenilor țării noastre. În astfel de momente de cumpănă pentru o întreagă țară, politicienii din toate partidele trebuie să fie la înălțimea funcțiilor deținute. Vedem permanent în ultimele săptămâni tot felul de contre și dispute despre o măsură sau alta. România și românii au nevoie din partea politicienilor nu doar de verva discursurilor politice, uneori subsumate interesului de campanie, ci de argumente raționale, solide, de disponibilitate de a asculta experții din domeniu și de a găsi soluțiile cele mai bune pentru societate”, a adăugat șeful statului.

Președintele Iohannis a anunțat că a transmis Parlamentului, conform legii, informarea privind starea de urgență instituită pe întregul teritoriu al României prin cele două decrete, semnate pe 16 martie și, respectiv, 14 aprilie, document care prezintă în mod sintetic și transparent acțiunile și inițiativele pe care le-am avut pe perioada stării de urgență pentru a atinge obiectivele prioritare urmărite, respectiv protejarea sănătății cetățenilor, limitarea efectelor pandemiei, protejarea și relansarea economiei.

„Totodată, documentul propune și o serie de măsuri menite să îmbunătățească în viitor capacitatea de răspuns din partea statului în fața unor provocări similare. (…) Realitatea din toate țările afectate ne arată acum, fără echivoc, că pericolul unei răspândiri masive a virusului, care să nu poată fi ținută total sub control, a putut fi evitat doar prin adoptarea de măsuri ferme. România a acționat la timp și eficient. În data de 16 martie, am semnat decretul privind instituirea stării de urgență, în urma evaluării situației epidemiologice naționale și internaționale, a discuțiilor din cadrul CSAT, a consultării membrilor Guvernului și a dialogului cu specialiștii în epidemiologie și sănătate publică, protejarea și siguranța cetățenilor fiind obiectivul fundamental.

„România nu avea niciun fel de stocuri medicale pentru situații de urgență”

Unica rațiune a acestor măsuri restrictive a fost evitarea unui scenariu negru, caracterizat printr-un val masiv de victime și îmbolnăviri, un scenariu care ar fi fost inevitabil mai ales în condițiile în care România nu avea niciun fel de stocuri medicale pentru situații de urgență, iar toate statele lumii erau angrenate într-o cursă contra cronometru pentru achiziția acelorași resurse sanitare”, a mai spus Iohannis.

El a mai afirmat că, în evaluarea situației și aprecierea necesității instituirii stării de urgență, a luat în considerare una dintre caracteristicile esențiale care diferențiază România de celelalte state europene, și anume existența celei mai numeroase diaspore din Europa.

„În contextul pandemiei, revenirea pe teritoriul național a unui număr important de români din diaspora, inclusiv din zone puternic afectate de epidemie, a reprezentat una dintre cele mai mari provocări pentru autoritățile române și un argument pentru instituirea stării de urgență. Într-un context dominat de evoluții nefavorabile, a fost nevoie de o intervenție rapidă, coordonată și eficientă din partea autorităților pentru sprijinirea populației și a agenților economici, precum și de un comportament responsabil și solidar din partea cetățenilor.

Evoluția situației epidemiologice la nivel național a condus la evidențierea unor carențe majore în cele mai importante sisteme ale statului, în special în cel medical, unde s-a constatat lipsa materialelor care să acopere și nevoile urgente, esențiale. Mai mult, pandemia a scos la iveală o serie de fragilități sistemice, precum o economie națională puternic dezechilibrată, lipsa investițiilor publice, productivitate scăzută și o capacitate administrativă redusă”, a apreciat șeful statului.

„Această pandemie ne-a pus în față tabloul a 30 de ani de eșecuri în organizarea și administrarea statului român”

În opinia lui, criza COVID-19 a pus o presiune uriașă pe marile sisteme publice, care, „ani la rând, au fost subfinanțate și, uneori, gestionate fără simț de răspundere”.

”Diletantismul și lipsa de responsabilitate a guvernărilor anterioare au avut un impact negativ asupra capacității statului de a răspunde unei asemenea amenințări. Din cauza vulnerabilităților sistemice, efortul autorităților române de a gestiona o criză de o asemenea anvergură a fost cu atât mai anevoios.
În pofida acestor condiții deosebite, instituțiile implicate direct în managementul crizei au reușit, prin implementarea unor măsuri dure, excepționale, să diminueze efectele negative ale epidemiei COVID-19, acționând rapid, proporțional și eficient. Acest lucru ar fi fost imposibil fără profesionalismul și dedicarea personalului medical. Datorită modului în care toți actorii implicați și, în special, cei aflați în prima linie și-au făcut datoria, a fost evitată o criză sanitară de proporții și au fost salvate numeroase vieți omenești”, a mai spus Klaus Iohannis, care a apreciat că răspunsul cetățenilor la apelul autorităților a fost unul covârșitor pozitiv.

„Totuși, această pandemie ne-a pus în față tabloul a 30 de ani de eșecuri în organizarea și administrarea statului român. Sunt carențe majore, imposibil de suplinit în doar câteva luni. Efortul de construcție a unui stat eficient va fi unul de durată, de aceea reformarea marilor sisteme publice nu mai poate fi amânată la nesfârșit. Pașii mari care s-au făcut acum, în direcția unei ample digitalizări, de exemplu, trebuie continuați în mod accelerat.

Președintele a reiterat apelul către români să respecte măsuri anti-COVID-19

Tot ce s-a dovedit în această perioadă că nu funcționează trebuie așezat pe baze corecte. Tocmai de aceea, o parte importantă a informării pe care am trimis-o Parlamentului este reprezentată de un set de măsuri propuse pentru ca, în viitoare situații de criză, valorificând lecțiile acestei experiențe, statul să dispună de o capacitate crescută de răspuns pentru a proteja eficient cetățeanul”, a mai menționat șeful statului.

„Să purtăm mască, să respectăm distanțarea fizică și să ne spălăm des pe mâini! Asta ne spun medicii. ceste trei măsuri nu sunt menite să ne facă viața mai grea, ci, dimpotrivă, să ne protejeze. Ele ne asigură libertatea de a face în siguranță aproape toate activitățile de care ne bucuram înainte de pandemie. Să nu pierdem ceea ce am câștigat deja! Suntem o națiune puternică și putem să trecem împreună cu bine și peste această perioadă”, a conchis președintele Iohannis.

Lasă un răspuns