captură foto

BREAKING NEWS! CCR declară constituțională STAREA DE ALERTĂ

CCR a decis că legea privind starea de alertă este constituţională. 

Constituțională cu o CONDIȚIE

CCR a condiţionat decizia de respectarea drepturilor cetăţeneşti. Astfel, starea de alertă este constituţională doar dacă nu se restrâng drepturi şi libertăţi în această perioadă. Acest lucru ar trebui adăugat în textul de lege. 

Proiectul de lege privind starea de alertă este pe masa Camerei Deputaţilor, după ce, marţi, 12 mai, a fost votată de Senat. Senatorii au adus, însă, mai multe amendamente legii şi este de aşteptat ca şi deputaţii să facă acelaşi lucru. 

Plângeri la CCR împotriva stării de alertă

Curtea Constituțională a fost sesizată de Avocatul Poporului pe baza faptului că legislația care reglementează starea de alertă încalcă principiul separației puterilor. „Starea de alertă” nu este definită clar, iar restrângerea temporară a unor drepturi poate căpăta caracterul unei îngrădiri permanente, motivează Avocatul Poporului în sesizarea la CCR.

Mai exact, Avocatul Poporului apreciază că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale, încalcă principiul separației puterilor, precum şi prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Potrivit prevederilor constituționale, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Autoritățile administrației publice nu au o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor.

Citește și Premierul Orban a fost eliminat din procedura de numire a șefului IGPR

„În realitate, legea prevede doar că se pot lua de către organe administrative orice măsuri, deci inclusiv de restrângere a exercițiului unor drepturi, deși art. 53 din Constituție prevede clar că acest lucru poate fi făcut numai prin lege. În lipsa prevederii unui termen pentru care se poate dispune starea de alertă, ba mai mult, reglementarea posibilității extinderii acestuia prin act administrativ, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale capătă caracterul unei îngrădiri permanente aducând astfel atingere însuși dreptului, ceea ce este contrar art. 53 alin. (2) din Constituție”, arată Avocatul Poporului într-un comunicat. site news

Lasă un răspuns