BREAKING NEWS! Autonomia Ținutului Secuiesc a picat în Senat! Partidele politice, scut împotriva UDMR

Senatul s-a reunit, miercuri, 29 aprilie, într-o şedinţă specială de plen pentru a respinge proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc.

  • Proiectul prin care Ţinutul Secuiesc devenea regiune autonomă cu personalitate juridică a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor.
  • Ţinutul Secuiesc s-ar fi compus din judeţele Covasna, Harghita precum şi „scaunul istoric Mureş”.
  • Proiectul a ajuns la Senat, în calitate de for decizional, şi a fost eliminat în urma votului de miercuri.

Conform numărătorii paralele, Senatul a respins cu o majoritate covârşitoare proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc. Toate partidele, cu excepţia UDMR, au votat pentru respingerea proiectului, scrie Mediafax.

PSD, USR, ALDE, PMP şi PNL au anunţat că votează pentru respingerea proiectului. Practic, doar UDMR va vota în favoarea iniţiativei legislative care a generat scandal. În plenul virtual, la votul telefonic, au fost înregistraţi 136 de senatori.

Intervenţiile senatorilor la dezbaterea asupra proiectului

Călin Popescu Tăriceanu ALDE: „Domnul Iohannis trebuie să vină în Parlament să aducă dovezile pentru această acuzație gravă. Această acuzație poate avea doar două soluții: ori acuzațiile sunt adevărate și partidul acuzat trebuie să fie interzis, ori Președintele României minte și manipulează și trebuie să-și dea demisia și să sufere rigorile legii (…).

Solicit Parlamentului să-i invite pe directorii SRI si SIE pentru a răspunde la întrebări în sensul afirmaţiilor făcute de preşedinte. Altfel, cataloghez intervenţia preşedintelui ca fiind iresponsabilă, readuce flamura naţionalismului pe care a purtat-o Corneliu Vadim Tudor”.

Daniel Fenechiu PNL: „Nu mi-am închipuit nicio clipă că vreun senator al statului român, sănătos la cap, ar putea vota acest proiect. Şi dacă am înnebuni toţi azi, şi am vota legea, CCR ar constata că este neconstituţională. Haideţi să le spunem românilor că astfel de proiecte sunt o joacă a unora, nu sunt o treabă serioasă”.

Autonomia Ținutului Secuiesc a încins spiritele

Titus Corlăţean, PSD: „Mi se pare ruşinos că, de la tribuna prezidenţială, Klaus Iohannis a arătat cât de jos poate ajunge nivelul celui care pretinde o Românie normală. Acele afirmaţii care urmăresc să capitalizeze politic conjunctura nefericită de la Camera Deputaţilor reprezintă un exerciţiu mizerabil de politică de la cel care se pretinde a fi un politician european. De ce conjunctură politică nefericită la Camera Deputaţilor, pentru că acea conjunctură nefericită, care apropos, a fost generată de plimbarea iresponsabilă a unui senator PNL infectat de COVID”.

Senatorii s-au întrunit, miercuri, 29 aprilie, de la ora 14:00, într-o şedinţă de plen de urgenţă pentru a dezbate proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc, după ce acesta a trecut de Camera Deputaţilor fără dezbatere sau vot.

Iniţiatorii susţin că înfiinţarea regiunii autonome este o expresie a identităţii istorice a zonei şi va asigura egalitatea de şanse a cetăţenilor şi protecţia identităţii naţionale maghiare. site news

Lasă un răspuns