Bătălie pentru scoaterea epavei cu oi din portul Midia. Cât cântăresc leșurile animalelor

Două firme românești și trei străine s-au arătat interesate, până acum, să scoată epava cu oi din Portul Midia. Câștigătorul va fi anunțat abia vinerea viitoare , în condițiile în care vasul este plin cu leșuri, care cântăresc circa 635 de tone.

Într-o conferință de presă susținută vineri, la 20 de zile de la răsturnarea navei încărcate cu oi în Portul Midia, directorul Administrației Porturilor Constanța, Daniela Șerban, a declarat că a fost finalizat caietul de sarcini. Acesta a mai declarat că, în termen de o săptămână, se va stabili care va fi compania care va scoate vasul la mal.


Noi până acum avem cinci solicitări. Avem două firme românești, o firmă din Turcia, o firmă din Grecia și o firmă din Gibraltar. Astăzi (vineri-n.red.) am înțeles că va mai veni o solicitare de la o altă firmă, tot internațională. Noi vom trimite caietul de sarcini către toate aceste societăți. Termenul va fi vinerea viitoare, pentru că în caietul de sarcini am scris să vină și cu un plan al lor de ranfluare și nu putem să le dăm un termen de două zile, trei zile, ținând cont de complexitatea pe care o are această operațiune. La nivelul Administrației este organizată o comisie din toate structurile. Vineri, când vom primi toate ofertele, putem să dăm răspunsul și într-o zi”, a declarat Daniela Șerban, directorul Administrației Porturilor Maritime Constanța.


Directorul Administrației Porturilor a explicat și complexitatea operațiunii de scoatere a navei din mare, situație cu care instituția nu s-a mai confruntat până acum, ținând cont că vasul este plin cu leșuri de oi, care cântăresc aproximativ 635 de tone.

Operațiunea, o premieră

„Nu este o operațiune ușoară, discutăm despre o navă care se află în șenalul navigabil din Portul Midia. Această navă ocupă 40% din șenal. Nu a fost ușor să facem acest caiet de sarcini pentru că este un accident naval atipic, ținând cont că marfa din interiorul navei nu este o marfă normală, ci sunt animale care în momentul de față sunt descompuse. Ne va da bătăi foarte mari scoaterea mărfii din navă. Pentru că marfa din navă reprezintă 635 de tone. Aceste 635 de tone trebuie duse la incinerat. Vor fi utilaje foarte mari, ținând cont că nava în momentul de față are 11 mii de tone, administrația nu își poate permite să facă o greșeală pentru siguranța navigației și pentru operatorii portuari care sunt în zona respectivă. Nu putem să le blocăm activitatea”, a mai adăugat Daniela Șerban.

Costurile nu pot fi estimate
Drectorul Administrației Portuare a declarat că nu poate face o estimare a costurilor de scoatere a leșurilor, fiind un caz în premieră. Ea  speră că va reuși să oblige asiguratorul armatorului navei să suporte toate cheltuielile.
„În momentul de față noi am activat asigurarea Administrației Porturilor. Noi avem o asigurare și încercăm prin asigurarea noastră să putem să luăm o anumită sumă de bani, avem o anumită sumă de bani pe care o putem folosi pentru ranfluarea navei. Acum noi nu știm dacă această sumă este acoperitoare sau nu. Ca atare, am făcut solicitare la asiguratorul nostru și către brokerul asiguratorului nostru, care este la Londra, să ne sprijine să reușim să forțăm asiguratorul armatorului să preia aceste cheltuieli. Și sunt convinsă, cel puțin eu personal, că voi reuși. Am făcut deja demersurile, ieri am avut o întâlnire cu brokerul de la Londra”, a mai spus Daniela Șerban.

 60.000 de euro cheltuite până acum

Până în acest moment, conform reprezentanților Administrației Portuare, instituția a cheltuit cel mult 60.000 de euro în această operațiune.

Nava sub pavilion Palau, care avea la bord 14.600 de oi, s-a răsturnat în Portul Midia în 24 noiembrie, autoritățile reușind  să salveze doar 254 de animale.

Mai multe organizații internaționale de protecție a animalelor au protestat față de exportul de animale vii, iar subiectul a făcut înconjurul presei internaționale, fiind dezbătut și în Parlamentul European site news.

Lasă un răspuns