Barcelona, agonie interminabilă!

Barcelona trăiește una dintre cele mai dramatice perioade. Clubul este în plină criză economică, iar antrenorul Quique Setien a pierdut de mult vestiarul. În aceste condiții ar fi un miracol ca Barca să câștige titlul. Spaniolii au făcut încă un pas greșit. Doar un egal 2-2 cu Atletico Madrid, iar rivala Real rămâne lider cu un punct în plus, dar și cu un meci în minus. Chiar și așa echipa lui Messi a arătat de multe ori că are o putere fantastică să revină și să surprindă. O situație similară a avut loc și în sezonul 2014-2015. Și atunci echipa a fost măcinată de problemele interne și de scandaluri între antrenor și vedetele echipei. A fost un moment în care  nimeni nu a mai crezut în titlu, dar Barca a reușit imposibilul.

Barca nu poate mai mult

Presa din Spania scrie din nou, că antrenorul Quique Setien nu mai are niciun cuvânt de spus. Jucătorii nu îl mai ascultă de mult. În ultimul conflict, apărut la meciul cu Celta Vigo a fost nevoie de intervenția președintelui Bartomeu. Aseară, Messi și colegii săi au făcut încă un pas greșit și dau senzația că nu pot mai mult. Cu cinci etape înainte de finalul La Liga, Real este pe primul loc cu 71 de puncte, urmată de Barcelona cu 70 de puncte. Madrilenii au însă un meci mai puțin. Dacă vor câștiga în această seară cu Getafe, pentru Barca ar putea fi sfârșitul.

Echipa lui Ștefan Radu pune presiune pe Juventus

Juventus nu a avut milă de Genoa și a câștigat clar cu un 3-1. Cu un Cristiano Ronaldo aflat într-o formă de zile mari, și care a marcat al 728 gol din carieră, torinezii s-au distanțat la 4 puncte de rivala Lazio. Echipa lui Radu Ștefan a câștigat 2-1 cu Torino și a obținut victoria care o menține în lupta pentru titlu în Serie A. Juventus are în acest moment 72 de puncte, în timp ce Lazio a ajuns la 68 de puncte.

Lasă un răspuns