Bărbat prins de polițiști în timp ce se plimba cu 30 de papagali și câinele, plasat direct în carantină

Un sucevean revenit din Italia a fost plasat în carantină, după ce a fost depistat de poliţişti în timp ce se plimba pe străzi cu 30 de papagali şi câinele său de companie, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Sucevean băgat direct în carantină

Totodată, poliţiştii suceveni au aplicat, în timpul acţiunilor de joi, 187 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 335.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3 privind circulaţia persoanelor, iar o persoană a fost amendată de poliţişti cu 5.000 de lei deoarece nu a respectat măsura autoizolării.

La rândul lor, jandarmii suceveni au aplicat zece sancţiuni contravenţionale în sumă totală de 2.900 de lei unor persoane care au ieşit din case în ciuda restricţiei de circulaţie din Ordonanţa Militară nr. 3.

„Facem apel încă o dată către cetăţeni să respecte restricţiile de deplasare şi să apeleze la completarea declaraţiilor pe propria răspundere doar în situaţiile limitativ prevăzute.

Sperăm ca toată lumea să înţeleagă că aceste măsuri sunt în interesul nostru, al tuturor, şi al celor dragi nouă. Ca poliţişti ne facem datoria şi încercăm să înţelegem toate situaţiile şi să le abordăm profesionist, dar şi uman”, transmit purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

„Am avut o situație în care cineva și-a scos pisica la plimbare la 30 de kilometri de domiciliu, pe bancheta din spate a mașinii. Oamenii sunt inventivi, dar sub o formă sau alta trebuie să fim conștienți că nu facem decât să ne furăm singuri căciula, dacă încălcăm aceste reguli”, a spus Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol.

Un alt român le-a spus polițiștilor că și-a scos la plimbare peștișorul de acvariu pe care îl ținea într-o pungă. site news

Lasă un răspuns