Avem cea mai ieftină benzină din Europa, după eliminarea supraacizei

După scăderea accizei la carburanți, România are, de la începutul anului, cel mai mic preț la benzină din Europa. Deasemenea avem al treilea cel mai mic preț la motorină, dar extrem de apropiat de primele două.

Benzinăriile au aplicat o ieftinire matematică

Începând cu 1 ianuarie, accizele la carburanți au scăzut. Prețurile au coborât, în stațiile marilor lanțuri de distribuție a carburanților, cu 32 de bani pe litru. Este exact efectul matematic al aplicării noilor accize decise de Ministerul Finanțelor pentru 2020. În euro, aplicând un curs de 4,78 lei per euro, am avea o scădere a prețurilor, atât la benzină cât și la motorină, de circa 6,7 eurocenți pe litru. Ultimele statistici oficiale cu prețurile de pe continent sunt cele valabile la data de 16 decembrie 2019. Dar, chiar și așa, în lipsa unor reglementări fiscale din țările cu cele mai mici prețuri, similare cu cele de la noi, se poate spune, pe baza estimărilor de acum, că România are cele mai mici prețuri din UE la benzină și printre cele mai mici prețuri la motorină.

Cum am ajuns cei mai ieftini din Europa

În 16 decembrie 2019, prețul mediu din România era, pentru benzină, de 1,145 euro pe litru, mai mare doar decât cel din Bulgaria, de 1,106 euro. După ieftinirea de la 1 ianuarie, în România se va înregistra așadar un preț mediu de 1,078 euro/litru. Deci prețul va fi sub cel din Bulgaria și, implicit, cel mai mic din Uniunea Europeană. La același moment, 16 decembrie, statistica europeană arăta un preț mediu al motorinei în România de 1,179 euro pe litru. Tariful era mai mare doar decât cel din Bulgaria, Lituania și Luxemburg. Dacă la acest preț aplicăm reducerea de la 1 ianuarie, obținem, pentru România, un preț mediu de 1,112 euro pe litru. Preț la care acest carburant este mai mic decât cel dn țara baltică și mai mare doar la a treia zecimală decât cel din Bulgaria și Luxemburg.

Iohannis și Guvernul, joc pe spinarea românilor

Pe 30 decembrie, președintele României promulga legea prin care accizele la carburanți scădeau până la 1,656 lei/litru la benzină și la 1,518 lei pe litru, în cazul motorinei. Accizele noi, aprobate de Parlament, erau ușor sub nivelul minim al accizei din UE (obligatoriu). Klaus Iohannis a declarat că va promulga totuși legea, urmând ca Guvernul să facă ulterior această corecție. Asta, dacă se va dovedi necesar, pentru a nu intra în conflict cu Bruxelles-ul. Însă, o zi mai tărziu, Ministerul Finanțelor publica pe site-ul propriu tabelul cu noile accize pentru 2020. Numai că Ministerul ar fi trebuit să facă încă de la 20 octombrie, termenul-limită prevăzut de lege.

Iefinirea putea fi mai mare dacă nu intervenea statul

Accizele au crescut față de cele stipulate în lege. Au ajuns la 1,77 lei/ litru pentru benzină și de 1,62 de lei/ litru pentru motorină, dar au rămas totuși mai mici decât cele care erau în vigoare la data de 31 decembrie 2019. Astfel că prețurile au coborât cu 32 de bani pe litru, în condițiile în care companiile petroliere au aplicat aceste niveluri, publicate de Finanțe pe site, și nu pe cele din lege. În acest ultim caz, reducerea ar fi fost mai mare, de circa 45 de bani pe litru.

De ce au procedat cei de la Finanțe așa? Iată ce a scris ministrul de resort, Florin Cîțu, pe pagina sa de facebook: “Dupa ce legea care elimina supraacciza a fost promulgată, MFP a recalculat nivelul accizei care să țină cont de legea promulgată și de articolele 342 și 442 din codul fiscal. Cele două articole actualizează acciza în funcție de indicele de creștere a preturilor de consum publicat de INS”. (site news)

Lasă un răspuns