facebook

Augustin Zegrean, fostul președinte CCR, are soluția pentru a putea fi menținute restricțiile după 15 mai. ”O să mă înjure tot poporul român”

Fostul președinte CCR, Augustin Zegrean, are soluția legală prin care guvernanții să aibă în continuare pârghii pentru a impune restricții, în condițiile în legislație există lacune care ar face imposibilă orice măsură coercitivă ce ar limita drepturile și libertățile persoanei, în contextul ridicării stării de urgență. Fostul constituționalist spune că pentru soluția pe care o are, o să-l înjure tot poporul român.

Conform articolului 53 din Constituție, drepturile fundamentale pot fi limitate numai prin lege, prin nimic altceva, nici măcar prin ordonanță de urgență. În consecință, încetarea stării de urgență, la 15 mai, ar face imposibilă, de pildă, limitarea circulației persoanelor.

În aceste condiții, Parlamentul este chemat să voteze asupra proiectului de lege înaintat de Guvern, în condițiile în care ultima zi a stării de urgență este 15 mai. Odată votată, legea ar trebui să intre în vigoare sâmbătă. Însă chiar dacă s-ar mișca repede Parlamentul, legea nu poate intra în vigoare mai devreme de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, a arătat Augustin Zegrean precizând că asta prevede Art. 78 din Constituție. În plus, legea trebuie să stea două zile la dispoziția celor care pot sesiza Curtea Constituțională.

”Dacă nu pot să rezolve problema până sâmbătă, de sâmbătă, toate măsurile luate prin ordonanțele militare se pun deoparte”

Augustin Zegrean afirmă că au fost vicii în actele ce au stat la baza legiferării stării de urgență – prima ordonanță, nr. 1 din 1999, „care fost clar făcută într-o noapte, pe genunchi, că veneau minerii la București să dea jos guvernul și au făcut ordonanța cu starea de urgență ca să-i poată opri”, și o altă ordonanță, care s-a făcut pentru că nu era nicio prevedere referitoare la amenințare teroristă,

Fostul președinte al CCR spune că există totuși soluții. „Tot poporul român o să mă înjure”, a menționat el înainte de a da această soluție: președintele să prelungească cu trei zile starea de urgență. „Oricând există această posibilitate. Președintele poate să prelungească cu încă o lună, dacă vrea”, a spus Zegrean. „Dacă nu pot să rezolve problema până sâmbătă, de sâmbătă, toate măsurile luate prin ordonanțele militare se pun deoparte”, a subliniat fostul judecător constituțional.

Însă aceasta nu va fi, cu siguranță, o variantă pe care poporul român să o primească cu bucurie, în condițiile în care toată lumea vrea să scape de starea de urgență, să iasă din case, să profite de vremea frumoasă, luna mai fiind preferata tuturor pentru plimbări. site news

Lasă un răspuns