Astra – Universitatea s-a amânat din nou! Patru fotbaliști au coronavirus

Liga 1 este din ce în ce mai afectată din cauza COVID -19. Încă un meci a fost amânat. Patru fotbaliști din lotul Astrei Giurgiu au fost depistați pozitiv, astăzi. Astfel, meciul cu Craiova va fi din nou reprogramat, după ce a mai fost amânat pentru că un jucător giurgiuvean s-a îmbolnăvit.

„Din păcate, sunt trei jucători de la prima echipa si unul de la echipa a doua ale caror teste au ieșit pozitiv. DSP autorizase reluarea activității numai în situația în care existau două testări negative. Meciul nu se poate juca”, Justin Stefan, secretarul general al LPF.

David Lazar, Constantin Dima, Costel Avram și David Bruno sunt jucătorii care ar fi fost depistați pozitiv. Se pare că Bogdan Andone ar fi primit întăriri în această perioadă. I-au fost aduși zece fotbalști de la echipa a doua.

Astra – Craiova trebuia să se joace miercuri

Partida ar fi trebuit să se joace miercuri. Ljubjan Crepulja a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus, așa că întâlnirea s-a amânat pentru astăzi. Acum LPF trebuie să găsească o altă variantă, ceea ce devine din ce în ce mai greu de realizat.

“Nu știu ce se va întâmpla. Jucătorii sunt la București. Din păcate nu s-a putut juca. Sincer nu știu ce se va întâmpla sau ce decizie se va lua în legătură cu acest meci. Există niște regulamente care se vor aplica”, a declarat Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova.

Meciul din această seară era deosebit de important pentru olteni. Dacă CFR pierdea azi cu FCSB, iar Craiova câștiga cu Astra, atunci elevii lui Bergodi erau matematic campioni, cu o etapă înainte de finalul sezonului.

Lasă un răspuns