Aproape jumătate din suprafața însămânțată în toamnă a fost afectată de secetă

Aproape jumătate din cele 2,9 milioane de hectare însămânțate în România anul trecut au fost afectate de secetă, potrivit constatărilor făcute de comisiile de evaluare, a declarat joi, 4 iunie, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

„La această oră avem centralizate procese verbale de constatare întocmite de către comisiile evaluare pe o suprafaţă totală de 1,3 milioane hectare din cele 2,9 milioane care au fost însămânţate în toamnă. Judeţele cel mai calamitate sunt: Constanţa, cu 329.000 hectare, Tulcea cu 122.000 hectare, Botoşani -105.000 hectare, Ialomiţa – 103.000 hectare, Timiş – 75.000 de hectare şi Buzău, cu 69.000 de hectare”, a precizat Oros.

El a făcut apel la corectitudinea şi buna credinţă a fermierilor, dar şi la vigilenţa celor din comisiile de constatare şi evaluare a pagubelor, astfel încât „banii să ajungă în mod corect la cei care au suferit aceste pagube din cauza secetei”.

„Sunt diferenţe semnificative între judeţe vecine cu regim de relief şi regim de precipitaţii asemănător, diferenţe foarte mari, a declarat Oros.

Ministrul agriculturii acuza la 25 mai faptul că, în unele județe au fost raportate culturi calamitate în suprafață mai mare decât cele însămânțate în toamnă. site news

Lasă un răspuns