muncitori abator

Aproape 1000 de cetățeni români infectați cu noul coronavirus într-un abator din Germania

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, aproape o mie de români care muncesc într-un abator din Germania sunt infectați cu noul coronarivus. Potrivit ultimelor cifre oficiale, în compania respectivă își desfășoară activitatea un număr de 3.969 de cetățeni români.

„În continuarea informațiilor referitoare la cazurile de infectare cu COVID-19 înregistrate în rândul lucrătorilor din cadrul unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Rheda-Wiedenbrück, Republica Federală Germania, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în conformitate cu datele transmise de către autoritățile locale, până la acest moment au fost confirmate 996 de cazuri pozitive în rândul lucrătorilor români”, transmite MAE.

Tuturor persoanelor aflate în carantină le sunt asigurate bunurile necesare, alimente și produse de igienă, fiind instituită și o linie telefonică dedicată acestora, cu informații disponibile și în limba română.

„De asemenea, în urma reuniunii celulei de criză institute la nivel de land, la care au participat și reprezentanți ai Consulatului general al României la Bonn și care a avut loc miercuri, 24 iunie, în vederea accelerării procesului de testare a tuturor angajaților companiei de prelucrare a cărnii, precum și a contacților acestora, se are în vedere suplimentarea centrelor de testare, astfel încât testarea tuturor angajaților să fie finalizată până la data de 3 iulie. Totodată, potrivit ultimelor cifre oficiale comunicate de către autoritățile locale, în cadrul companiei respective își desfășoară activitatea un număr de 3969 de cetățeni români”, se mai arată în comunicat.

Autoritățile locale au decis instituirea carantinei pe întreg teritoriul districtului Gutersloh

Autoritățile locale au decis instituirea carantinei pe întreg teritoriul districtului Gutersloh până la data de 30 iunie 2020, urmând ca măsurile să fie ajustate în funcție de evoluția situației.

Totodată, începând de miercuri, 24 iunie, a fost instituită carantina și în districtul vecin Warendorf (Kreis Warendorf). În prezent, în acest district au fost confirmate 211 de cazuri de infecție cu COVID-19, majoritatea cazurilor vizând angajați ai companiei de procesare a cărnii din Rheda-Wiedenbrück, conform Mediafax

„Până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Bonn nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară din partea niciunuia dintre cetățenii români care își desfășoară activitatea în cadrul companiei respective. Consulatul General al României la Bonn menține legătura cu autoritățile locale, reprezentanții companiei și cu cetățenii români și este pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile germane în contextul pandemiei de COVID-19”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe.

În urmă cu o zi, 41 de cetățeni români care lucrau la o fabrică de prelucrare a cărnii din Bavaria și care fuseseră testați pozitiv pentru noul coronavirus, au ieșit din carantină. De asemenea, conform informațiilor furnizate de către compania angajatoare, o parte dintre cetățenii români au revenit în țară, însă majoritatea și-au reluat activitatea în localitatea Straubing-Bogen, a transmis MAE. site news

Lasă un răspuns