Apple va produce măşti pentru cadrele medicale, în afară de calculatoare şi telefoane

Apple a conceput măşti destinate personalului spitalicesc, care acoperă în întregime faţa. Compania va putea produce 1 milion de măşti pe săptămână, a anunţat duminică directorul-general al companiei Tim Cook pe Twitter, potrivit AFP.

Măştile vor fi fabricate din plastic transparent

Directorul Apple a declarat că aceste măşti vor fi fabricate din plastic transparent. Ele vor acoperi întreaga faţă, fiind concepute de către „proiectanţi de produse, echipe de inginerie şi ambalare şi de către furnizori” ai grupului. Ritmul de producţie va fi de un milion pe săptămână. Măştile au început să fie produse din weekend. Ele vor fi destinate SUA într-o primă etapă.

Ele vor fi produse deopotrivă în Statele Unite şi în China. În mesajul difuzat pe Twitter, Tim Cook a precizat că Apple a reuşit să achiziţioneze 20 de milioane de măşti chirurgicale de la furnizori din întreaga lume.

Apple se adaptează cerinţelor pieţei

Compania producătoare de calculatoare şi telefoane se alătură întreprinderilor care şi-au modificat liniile de producţie pentru a răspunde la penuria de măşti. Aşa cum au făcut-o companii italiene precum Prada şi Lamborghini. În Italia, Giorgio Armani produce în prezent combinezoane de protecţie, iar în Spania inginerii de la Renault au conceput viziere şi măşti care au fost apoi produse pe imprimante 3D disponibile în fabricile care şi-au suspendat activitatea obişnuită.

În SUA, preşedintele Donald Trump a ordonat constructorului de automobile american General Motors (GM) să producă aparate de respiraţie artificială, notează AFP. site news

Lasă un răspuns