Apple renunță la Intel după 15 ani!

Apple renunță la parteneriatul cu Intel, parafat în 2005. Va folosi de-acum propriile procesoare pentru Mac-uri. Primele unități urmează să fie lansate pe piață, potrivit New York Times, până la finele acestui an. Procesul de tranziție către noile ”chip”-uri va dura, potrivit celor de la Apple, doi ani.

De ce această schimbare? Nimic mai simplu. Mai întâi pentru că urmează să fie mai rapide, vor oferi un plus de putere – reducere pentru ”loading time” și capacitate sporită în zona video, editare și gaming. În plus, oferă și o scădere a consumului.

Apoi pentru că Apple a fost nemulțumită de modul în care s-a ”mișcat” Intel. Spre exemplu, scrie The Telegraph, au existat o mulțime de probleme în procesul de miniaturizare a procesorului. Și a lansat produse anunțate pentru 2015-2016 doar în 2019. Cu implicațiile de rigoare asupra business-ului.

Nu în ultimul rând, tot la acest capitol, evident, este vorba despre costuri. Care se vor reduce, cu implicații în ceea ce privește marja de profit a companiei.

Cine va produce procesoarele Apple?

Ei bine, de dezvoltarea procesoarelor Apple pentru Mac se ocupă echipa coordonată de Johny Strouji, fost la Intel între 1993 și 2005. El a dezvoltat divizia folosind scheletul PA Semi. Un start-up achiziționat în 2008, care avea inițial numai 150 de angajați.

Că lucrurile au funcționat, o demonstrează rezultatele obținute în domeniul smartphone-urilor. Devenite cele mai puternice de pe piață și, în bună măsură, echivalentul multor PC. Acum doar se trece la un alt nivel. Evident, și cu sprijin exterior. Pentru că se vorbește despre faptul că procesoarele urmează să fie manufacturate de Taiwan Semiconductor Manufacturing. Adică exact compania cu care colaborează în acest domeniu când vine vorba despre iPhone și iPad.

Care sunt efectele pentru Intel?

Dacă ne referim pe termen scurt și vorbim strict matematic, circa 3,4 miliarde de dolari. O sumă mare veți spune. Însă trebuie precizat că ea reprezintă sub 5% din vânzările anuale ale companiei. Pentru că Apple vinde circa 20 de milioane de unități Mac pe an, în timp ce numărul total al PC-urilor este de aproape 260 de milioane.

Pe de altă parte, impactul poate să fie chiar mai mic. Căci vorbim despre procesoare care vor echipa modele noi. Și de acel proces de tranziție de doi ani. Ceea ce înseamnă că impactul o să fie mai mic.

Pe termen mediu și lung însă, lucrurile se schimbă. Măcar așa cum stau lucrurile astăzi. Lipsa de reactivitate în ceea ce privește noile tehnologii și tendințe îi poate costa pe cei de la Intel. Spre exemplu, întârzierile legate de miniaturizare i-au pus în situația de a pierde clienți în favoarea celor de la Taiwan Semiconductor și Samsung Electronics. Inclusiv pe piața PC. Iar acest lucru ar putea să ”doară”.

Lasă un răspuns