Apar noi detalii din accidentul soldat cu moartea lui Kobe Bryant, fiica sa de 13 ani este printre victime

Autorităţile locale şi federale investighează prăbuşirea elicopterului în care şi-au pierdut viaţa nouă persoane, între care şi fostul baschetbalist Kobe Bryant, informează CNN. „Este un coşmar logistic, în sensul că locul prăbuşirii nu este unul accesibil. Investigaţia poate fi un proces foarte extins”, a declarat şeriful din Los Angeles, Alex Villanueva.

Medicul legist Jonathan Lucas a declarat că examinarea cadavrelor ar putea dura câteva zile, „având în vedere condiţiile de la faţa locului”. „Facem tot ce putem pentru identificarea cadavrelor şi pentru a oferi un răspuns familiilor implicate”, a spus el.

Ce spun martorii tragediei, elicopterul zbura foarte jos

Presa din SUA a aflat detalii cu privire la accidentul aviatic în care a fost implicat Kobe Bryant, din partea martorilor. Din precizările jurnaliștilor, mai mulți oameni au văzut impactul; câțiva dintre ei au fost intervievați.

Din câte se pare, a fost vorba de o defecțiune a elicopterului, care a început să piardă din altitudine. „Nu suna așa cum trebuie și zbura foarte jos. Am văzut cum s-a prăbușit și cum a explodat. Dar mi-a fost greu să-mi dau seama de mai multe lucruri, pentru că era ceață densă. Elicopterul a căzut, s-a auzit o bubuitură puternică, apoi am văzut o minge mare de foc. Nimeni n-ar fi putut supraviețui”, a spus unul dintre martori, Jerry Kocharian.

Citește reacții emoționante din lumea sportului mondial după aflarea veștii privind decesul lui Kobe Bryant.

Un alt martor, Scott Daelhin, a alertat imediat autoritățile după momentul impactului: ”Elicopterul era foarte aproape de sol, așa mi-am dat seama că ceva e în neregulă. Zbura foarte jos, ca și când ar fi căutat să aterizeze. A virat ușor la stânga, apoi s-a petrecut impactul. Am auzit un zgomot puternic și am sunat imediat la 911.”

Kobe Bryant a murit împreuna cu una dintre cele patru fiice

Fostul baschetbalist Kobe Bryant şi fiica lui de 13 ani, Gianna, au încetat din viaţă, duminică, după ce elicopterul Sikorsky S-76B în care se aflau s-a prăbuşit lângă Calabasas, o localitate aflată la 50 de kilometri nord-vest de Los Angeles. Potrivit Federal Aviation Administration, aparatul fusese fabricat în 1991 şi era înregistrat pe numele societăţii Island Express Holding Corp.

Află ce măsuri speciale au fost anunțate la București pentru prevenirea apariției coronavirusului.

Kobe Bryant, 41 de ani, a câştigat cinci titluri de campion NBA cu Los Angeles Lakers, a cucerit două medalii de aur la Jocurile Olimpice cu echipa SUA, a fost desemnat cel mai bun jucător din NBA în 2008, cel mai bun baschetbalist al finalelor din 2009 şi 2010, a fost selecţionat de 18 ori pentru All Star Game şi a fost desemnat de patru ori cel mai bun jucător din meciul vedetelor.

Datorită talentului său, Bryant a intrat în NBA din liceu. El a debutat în 1996, la vârsta de 18 ani, două luni şi 11 zile, fiind cel mai tânăr debutant din istoria NBA la acea dată.

Kobe Bryant s-a retras din activitate în 2016, după 20 de ani petrecuţi ca jucător al echipei Los Angeles Lakers. El era căsătorit cu Vanessa şi aveau împreună patru fete, Natalia, 17 ani, Gianna, 13 ani, Bianka, trei ani, şi Capri, născută în iulie 2019. site news

Lasă un răspuns