Antonia a mărturisit de ce și-a operat sânii a doua oară

Cea mai sexy solistă din România, Antonia, a fost toată numai un zâmbet, luni seară, 17 februarie, la premiera filmului ”Miami Bici”, unde a venit însoţită de Alex Velea. Şi avea şi motive, căci fiica sa, Maya, a revenit din Italia, dar şi pentru că bustul i-a crescut peste noapte, precum cozonacul. Decolteul obraznic al divei a fost admirat de zecile de invitaţi, vedeta eclipsând cu look-ul întreaga echipă de filmare.

Vezi când și-a făcut Antonia prima operație la sâni, câți ani avea vedete.

Rare sunt ocaziile când Antonia (30 de ani) şi Alex Velea (35 de ani) apar împreună la un eveniment monden, dar nici că puteau lipsi de la premiera filmului „Miami Bici”, produs de fostul crai de Dorobanţi, Codin Maticiuc, Matei Dima şi de Jessus DelCerro, cel din urmă fiind de altfel şi regizorul serialului „Vlad” ( PRO TV).

Antonia a recunoscut că și-a scos noii sâni în public

Cu acest prilej, Antonia ne-a vorbit despre noul bust, pe care l-a afişat, în toată splendoarea: ”Am făcut o operaţie la sâni, iar în seara asta i-am scos la joc (n.r.-la eveniment). Am simţit nevoia să fac această schimbare. Mi-am pus implant mamar după ce l-am născut pe fiul cel mic, Achim, iar acum am mai dorit nişte modificări, pentru a avea o stare bună. Trebuie să te simţi bine cu tine şi să nu iei în considerare părerea altora”.

Maya, fiica Antoniei, a venit în vacanță în România

Zâmbetul ei larg ascunde şi bucuria revederii cu fiica sa, Maya (10 ani), care s-a întors în România, pentru o scurtă vacanţă, după aproape şapte ani, micuţa locuind cu tatăl ei, Vincenzo Castellano, în Italia. „Maya a venit pentru trei zile în România şi ne-a făcut pe toţi fericiţi. Ne-am bucurat să stăm şi să petrecem timp împreună. Aproape că s-au rezolvat lucrurile, suntem pe calea cea bună şi anul acesta sper că se vor rezolva toate problemele legate de procese şi custodii.

Citește și în ce palat s-au mutat Alex Velea și Antonia! Noua lor casă a costat peste 500.000 de euro

Sunt foarte fericită că am familia alături de mine, că-mi sunt bine copiii, că ne-am mutat în casă nouă. Fac muzică, lucrez la un album, al doilea din carieră, am filmat un videoclip şi am intrat în studioul de înregistrări pentru piese noi. Îmi merge bine pe toate planurile”, ne-a mai povestit Antonia.

Cârd de vedete la lansarea filmului românesc al momentului

Luni seara, la mall-ul din Băneasa, unde a avut loc evenimentul cinematografic, s-au înghesuit zeci de vedete, în frunte cu Delia, Inna, Elena Băsescu, Dorian Boguţă, Dan Chişu, Andi Moisescu, dar şi actorii din serialul „Vlad”, Adrian Nartea, Elvira Deatcu, Emilian Oprea, Victoria Răileanu, Olimpia Melinte şi Anghel Damian.

Citește și povestea românului care a ajuns la 11 ani al treilea cel mai longeviv bărbat din lume.

Dani Oţil a venit la braţ cu iubita, Gabriela Prisăcariu. Elena Băsescu a purtat un trening scump, la care a accesorizat o pereche de pantofi cu toc, fiind foarte slabă. Iar solistul Mario Fresh a venit însoţit de marea lui dragoste, Alexia Eram, fiica Andreei Esca. site news

Lasă un răspuns