Andrei Gag, atletul de la CSM București care are 6 luni restanțe salariale!

Este unul din cei mai valoroși atleți ai României, care trebuie să arunce greutatea la peste 21,10 metri, ca să prindă Jocurile Olimpice din Japonia, de anul viitor. ”Mă pregătesc intens, sunt în cantonament prelungit la Suceava și abia aștept concursurile internaționale Indoor, ca să-mi realizez baremul. Din păcate, nu sunt atât de liniștit precum mi-aș dori – nu mi-am mai primit salariul din luna iulie, plățile se tot amână, în ciuda faptului că tot au fost rectificări bugetare, cu astea ne-au păcălit. Eu investesc mult în mine, pentru a fi la nivel maxim, și în medicamentație, și în hrană de calitate. Eu nu am salariul de zeci de mii de euro ca al Cristinei Neagu, mi-ar ajunge pentru un an întreg!

Directoarea clubului nostru, Gabriela Szabo, știe foarte bine ce-nseamnă un atlet cu probleme, distras de la munca lui – orice chestie minoră te afectează. Mi-am făcut tot mereu speranțe, am mai și împrumutat bani, ni s-a promis că până de sărbători vor intra restanțele. La ora când vorbesc cu dumneavoastră (n.n. 21 decembrie, ora 18:00), nu am cunoștință să-mi fi intrat ceva pe card. Am de primit salarii din luna iulie, a acestui an. Am dat un interviu și la Televiziunea Română, în speranța că cineva mă va auzi și va rezolva problema”, ne spunea Andrei Gag, unul din puținii atleți ai României, care au șanse să ajungă la Tokyo.

CSM București a ajuns la pragul cel mai de jos al sărăciei

Sunt ultimele zile ale acestui an, un moment de care toată lumea profit, ca să-și facă propriul bilanț. Se pun într-o balanță realizări, reușite, câștiguri, medalii, diplome și tot felul de performanțe, iar pe celălalt talger stau neîmplinirile, ratările, dezamăgirile, ba chiar și lacrimile deznădejdii. Este o mândrie pentru fiecare club, mai mare sau mai mic, să facă tot felul de clasamente, să spună lumii întregi care le sunt sportivii fruntași, și să-i pună în fața celor mai strălucitoare lumini ale rampei. Apogeul se atinge în cadrul unor festivități glamour, cu invitați de marcă și gazde darnice.

Dar nu peste tot este această veselie, nu la toate cluburile se fac clasamente și se impart daruri – da, Moș Crăciun nu intră acolo unde stăpânii nu sunt acasă, ba mai țin și porțile ferecate, așa cum se întâmplă la CSM București, club considerat, nu cu multă vreme în urmă, unul din cele mai mari din țară, din cele păstorite de autoritățile locale. Am mai scris de sărăcia cruntă în care se zbate clubul, de întârzierile salariale care se apropie de șase luni.

CSM București nu și-a făcut bilanțul, nici nu are de gând, pentru că directoarea clubului, Gabriela Szabo, este plecată în concediu, că doar sunt sărbătorile, nu? În premieră, de la înființare, anul acesta  nu va exista niciun clasament al celor mai buni sportivi, antrenori ori ramuri de sport. Nu se mai face nicio premiere, nicio festivitate, în club sunt stinse aproape toate luminile, iar activitatea este la nivel de avarie.

P.S. ”Până să se schimbe conducerea  clubului, tradiția anuală era ca membrii Secției de Atletism să se întâlnească la o masa festivă oficială. S-a întâmplat și în acest an, doar că întâlnirea a fost în ilegalitate, ca să spun așa, pentru că mulți din cei prezenți nu mai sunt în club, iar alții au fost retrogradați, cu toții purtând stigmatul că fuseseră aduși de doamna Mihaela Mărășescu, nimeni alta decât nașa de cununie a directoarei Szabo.

Explicație foto, de la stânga la dreapta:

  • Mircea Grabovschi – multiplu campion național la săritură în înălțime, fost antrenor al secției, avand in palmares, în 2019, 6 medalii naționale, o participare la jocurile olimpice europene, o prezență la Campionatele Europene de juniori I, câte o medalie de argint, pentru seniori și junior, Campionatele Balcanice
  • Doru Oprea – profesor doctor, antrenor specializat în disciplina atletism, dat afară din club în 2018. Cu toate acestea, totuși sportivii acestuia s-au antrenat tot cu el. Palmaresul obținut doar pentru 2019 a fost 9 medalii, din care una internațională la probe combinate.
  • Pungă Ionuț – fost antrenor cu multiple medalii la Campionatele Naționale de copii și juniori, profesor-antrenor specializare atletism
  • Cristea-Mic Narcis – fostul director sportiv al CSMB, post desființat printr-o reorganizare ticluită in 2018
  • Mihaela Mărășescu – Maestru al sportului, profesor doctor, fost șef al Secției de Atletism, momentan retrogradată de fina sa, prin aceeași reorganizare din 2018
  • Branet Camelia – fostă coordonatoare a Centrului de copii si juniori, lector universitar doctor, fostă atleta de performanta si multiplă campioană națională
  • Petrescu Alina – fostă angajată a Secției de Atletism, multiplă campioană națională de juniori I, tineret și seniori

Lasă un răspuns