Alianța USR- PLUS, în prag de destrămare. Dacian Cioloș dezminte zvonul ruperii alianţei politice

Alianța USR- PLUS ar fi în prag de destrămare. PLUS infirmă speculaţiile privind solicitările referitoare la o încetare a alianţei politice cu USR. Liderul PLUS subliniază importanţa unei alianţe credibile, cu liste comune în toată ţara.

„Am cerut să avem o Alianţă credibilă „

Liderii celor două partide au avut însă duminică şi luni şedinţe în care s-au certat violent. Acest lucru a fost dezvăluit de surse de la vârful alianţei.

„Infirmăm ferm speculaţiile recent apărute în presă cu privire la solicitările PLUS de încetare a alianţei politice dintre PLUS şi USR. Reprezentanţii conducerii PLUS au solicitat USR întărirea Alianţei şi o abordare comună în ceea ce priveşte colaborarea cu alte formaţiuni politice, inclusiv PNL. Credem în continuare că Alianţa este singura formă prin care acum putem combate hegemonia partidelor vechi. Am cerut să avem o Alianţă credibilă, cu liste comune în toată ţara”, se arată într-un comunicat PLUS.

Ce spune Dacian Cioloş despre alianța USR- PLUS

Liderul PLUS, Dacian Cioloş, a precizat că luni dimineaţă a avut loc o şedinţă a Alianţei. Acest lucru „pentru a grăbi prezentarea listelor comune de candidaţi competenţi şi integri în alegerile locale”.

Citește și: Tensiuni între USR şi PLUS legate de candidaturile la alegerile locale. Dacian Cioloş respinge zvonurile privind ruperea alianţei

„Speculaţiile apărute în presă cu privire la solicitările PLUS de încetare a Alianţei politice dintre PLUS şi USR sunt, cel mai probabil, o nouă încercare a politicienilor vechi de a sădi neîncredere în politica reformatoare în care cetăţenii deja şi-au pus încrederea în număr mare în ultimele două cicluri electorale. Pentru mine şi pentru colegii mei, Alianţa este singura formă de colaborare care poate conduce spre o organizaţie relevantă pe scena politică în opoziţie cu metodele folosite de PSD şi PNL”, arată Dacian Cioloş. Liderul PLUS a făcut precizările într-o postare pe Facebook. site news

Lasă un răspuns