Alarmant! Incendiile din Australia amenință tot Pământul!

Fumul de la incendiile masive de vegetație din Australia va traversa în curând tot Pământul, transmite agenția spațială NASA.

Incendiile s-au dezlănțuit pe coasta estică a Australiei, timp de luni de zile, fumul ajungând deasupra Pacificului. Potrivit NASA, urmele incendiului s-au văzut pe cerul Americii de Sud în apropierea Revelionului, iar, până pe 8 ianuarie, fumul a traversat jumătate din suprafața planetei, potrivit BBC.

 Și Nouă Zeelandă a fost puternic afectată de fumul incendiilor, care a determinat probleme grave ale calității aerului, întunecând vârfurile munților.

Orașele mari din Australia, inclusiv Sydney, Melbourne, Canberra și Adelaide s-au confruntat cu niveluri periculoase de fum în aerul inspirat de locuitori.

„Ne așteptăm ca fumul să facă cel puțin un circuit întreg în jurul globului”, transmite stația spațială americană.

 Potrivit NASA, incendiile au fost atât de mari încât au produs un număr „neobișnuit de mare” de furtuni generate de foc, trimițând fumul în stratosferă până la 17.7 kilometri altitudine.

„Odată ajuns în stratosferă, fumul poate traversa mii de kilometri de la sursă, afectând condițiile atmosferice globale”, explică NASA.

Agenția spațială a spus că studiază efectele fumului la această altitudine pentru a vedea dacă acesta va cauza „o răcire sau încălzire a atmosferei”.

Incendiile din Australia au condus la decesul a cel puțin 28 de oameni și  distrugerea a mai mult de 2.000 de case. site news

Lasă un răspuns