A început plata compensațiilor FIFA, către cele 211 federații membre, pentru atenuarea pierderilor cauzate de COVID-19!

Pe site-ul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) se spune că a-nceput derularea Programului Forward 2.0, care înseamnă plata unor compensații financiare, celor 211 asociații componente, din dorința de a mai atenua din pierderile provocate de virusul COVID-19. Mai mult, se vor plăti și toate restanțele operaționale, care aveau ca termen luna iulie, 2020. Trebuie să spunem că, în condiții normale, asociațiile membre FIFA ar fi primit aceste sume doar după îndeplinirea unor criterii specific. De data aceasta, oficialii de la Zurich, oraș unde se află sediul FIFA, a decis să transfere sumele respective, fără să mai țină cont de aceste criterii, pentru a ajuta la salvgardarea fotbalului în toate asociațiile membre.

Sprijinul FIFA continuă, trebuie să evaluăm pierderile!

„Pandemia a provocat pierderi fără precedent, pentru întreaga comunitate de fotbal, iar FIFA a considerat de cuviință că trebuie să-i sprijine pe cei care se confruntă cu nevoi acute”, a declarat președintele FIFA, Gianni Infantino. „Și începem cu furnizarea de asistență financiară imediată, acesta fiind primul pas al unui plan de anvergură pe care îl dezvoltăm, pentru a răspunde la toate situațiile de urgență. Începem să evaluăm pierderile, împreună cu părțile interesate, și căutăm cele mai adecvate și eficiente instrumente, pentru a pune în aplicare toate etapele a ceea ce ne-am propus. Trebuie să mulțumesc președintelui Comisiei de Dezvoltare, cât și Comitetului Finanțelor, din cadrul FIFA, pentru angajamentul și aprobarea urgentă a acestor măsuri”, a mai spus Infantino.

Președintele FIFA Gianni Infantino

Concret, FIFA a pus la bătaie 150.000 de milioane de dolari americani, dorind ca fiecărei federații să-i revină suma de 500.000 de dolari. Pe lîngă această compensație, FIFA va plăti orice drept drept rămas din 2019 și 2020! ”Acest plan de ajutor financiar este posibil datorită poziției financiare puternice, pe care FIFA a reușit să și-o consolideze în ultimii patru ani. Sunt finalizate și următoarele etape de sprijin, pentru federațiile membre, care vor fi comunicate la timpul potrivit”, se arată pe site-ul FIFA.

P.S. Din păcate, Federația Iraniană de Fotbal a declarat că nu este în măsură să primească asistența financiară promisă de FIFA, din pricina sancțiunilor împotriva sistemului bancar din țară. ”FIFA nu a găsit încă o soluție sigură, pentru a plăti și Iranului sumele ce i se cuvin. S-au făcut multe eforturi în acest sens, dar”…, a spus trezorierul Federației Iraniene, Ali Soleimani.

Fotbaliștilor din Iran le-ar prinde bine banii FIFA…

”Există încă ambiguități cu privire la modul în care Federația Iraniană de Fotbal va putea primi asistență financiară de către FIFA, deoarece restricțiile generale ale SUA, asupra sistemului bancar din Iran, rămân în continuare și nu este încă sigur dacă băncile elvețiene vor facilita procesul de transfer al banilor, către bănci din Iran”, se arată în publicația iraniană online www.teherantimes.com

Lasă un răspuns