60.000 de angajaţi din industria auto locală au rămas în şomaj tehnic

60.000 de angajaţi din industria auto locală au rămas în şomaj tehnic, din lipsă de comenzi. Cauzele: producţia mai scăzută a constructorilor auto, atât de pe piaţa locală, cât şi din Europa. Cei 60.000 de oameni reprezintă un sfert din angajaţii industriei auto, precizează Ziarul Financiar, care a realizat analiza.

Peste 180.000 de angajaţi din industria auto locală s-au întors la muncă până la sfârşitul lunii iunie. Revenirea s-a produs pe măsură ce producătorii auto au reluat comenzile de compo­nente. Însă volumele încă nu se apropie de cele de dinainte de izbucnirea pandemiei la mijlocul lunii martie.

„Aproximativ 75-80% din angajaţii industriei auto locale au revenit la locul de muncă. Dar există şi producători care lucrează doar patru din cele cinci zile dintr-o săptămână, în funcţie de evoluţia cererii“, a spus Adrian Sandu, secre­tar general al Asociaţiei Construc­torilor de Automobile din România. (ACAROM).

Dezgheţarea producţiei a avut loc odată cu anunţul celor de la Auto­mobile Dacia şi Ford România că au reluat producţia, dar şi după ce marii constructori germani au reluat activi­tatea.

Prognozele, moderat optimiste

„Prognozele pe care le avem sunt moderat optimiste. Nu vom ajunge prea curând la volumele acelea bune de la începutul anului. Proiecţiile de revenire pe care le facem sunt între 75% şi 85% revenire. 85% ar fi deja o variantă optimistă. Pentru că există reticenţă de a investi în automobile, deci consuma­to­rul final încă este sub efectul psiho­logic al acestei pandemii”, a declarat Silviu Badea, director general Subansamble Auto Piteşti, firma-mamă a Grupului GIC Piteşti.

”Din păcate, nu pu­tem păstra numărul de 2.300 de anga­jaţi, în momentul de faţă mai suntem 1.700 de angajaţi. Și, pentru a menţine acest număr, ne-am adaptat la săptă­mâ­na scurtă, lucrăm doar 4 din 5 zile, în spe­ranţa că vom vedea o creştere a volu­melor în septembrie“, a mai spus acesta. El a explicat că începutul de an a fost bun, însă visul a fost spulberat când pandemia a lovit.

Uzina Dacia, 1.250 de mașini pe zi

Uzina Dacia produce în prezent 1.250 de maşini pe zi, în trei schimburi. Volum mai mic decât cel de 1.400 de ma­şini pe zi înainte de izbucnirea epidemiei de Covid-19. Însă planul com­pa­niei este de a reveni treptat spre volu­mul iniţial.

Christophe Dridi, preşe­din­te­le şi directorul general al Automobile Dacia a declarat săptămâna trecută în cadrul ”Investiţi în România” faptul că Dacia va ajunge la 1.313 unități în iulie. Iar pentru septembrie cifra ar trebui să urce la 1.400 de ma­şini pe zi.

De partea cealaltă, producţia revi­ne odată cu piaţa, care în prezent la nivel european este puternic afectată – pentru 2020 se estimează deja un volum de 20-30% sub cel de anul trecut.

Producţia a fost deja reluată de Continental, Michelin, Bosch, iar repornirea continuă, în condiţiile în care toate companiile au anunţat imple­men­tarea unor măsuri suplimentare.

Miza reluării producţiei este una uria­şă pentru economia românească și pentru cei 60.000 de angajați. În con­textul în care alături de cei 20.000 de oameni care lucrează la Ford şi Dacia, alţi peste 220.000 lucrează în industria de componente.

Lasă un răspuns