unsplash

166 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus în România. Bilanțul a ajuns la 22.165

166 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus au fost raportate în ultimile 24 de ore în România, bilanțul ajungând la 22.165. Potrivit datelor comunicate de Grupul de Comunicare Strategică, 15.817 pacienți s-au vindecat, iar 1.427au decedat.

În acest moment, la ATI sunt internați 175 de pacienți.

În carantină instituționalizată sunt 1.331 de persoane, iar alte 92.734 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

La nivel național au fost prelucrate 564.278 teste până la acestă dată.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 143 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 175.350 de lei.

88 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.393 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. Dintre aceștia, 29 au fost declarați vindecați, iar 114 au decedat. site news

Lasă un răspuns