unsplash

1.318 noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus în România. Bilanțul a ajuns la 84.468

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.318 cazuri noi de COVID-19 și 48 de decese, potrivit anunțului de vineri al Grupului de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit GCS, până vineri au fost confirmate 84.468 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 37.056 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.344 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.318 cazuri noi.

Până vineri s-au înregistrat 3.507 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De joi, de la ora 10.00 până vineri, la ora 10.00 au fost înregistrate 48 de decese, dintre care 23 de bărbați și 25 de femei. Este vorba de pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, cinci decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.

47 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În spitalele din România, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.325. Dintre acestea, 497 sunt internate la ATI.

Până vineri, la nivel național, au fost prelucrate 1.756.920 teste. Dintre acestea 26.059 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.319 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 11.740 la cerere.

Lasă un răspuns