Statul continuă să se împrumute masiv

UPDATE: Conform ultimelor informații din piața financiară, totalul împrumuturilor statului pe 2019 ar putea ajunge la 90 de miliarde de lei.

Deși criticau împrumuturile uriașe făcute de Guvernul PSD, liberalii continuă în aceeași manieră. De la preluarea puterii, ei au menținut ritmul de 1,5 miliarde de euro pe lună în noiembrie, iar în decembrie se așteaptă un nou val uriaș. În total, România va împrumuta în total peste 15-16 miliarde de euro în acest an. De aceea, liderilor PSD le vine foarte ușor să acuze cum strategia PNL, după cum sitenews.ro a scris aici.

Finanțele sparg pușculița împrumuturilor în decembrie

Ministerul Finanţelor a planificat, în decembrie 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 6 miliarde de lei, adică peste 1,2 miliarde de euro.  Dar necesarul total de finanțare este mai mult decât dublu. Ca să facă toate plățile asumate, Finanțele au nevoie de 16 miliarde de lei. Suma este fix dublă față de cele 8 de miliarde de lei faţă atrase în noiembrie. Practic, în noiembrie, liberalii aproape au egalat recordul PSD care luase 2 miliarde de euro în iulie 2019. Atunci, liderii PNL susțineau că practica este sinucigașă. Azi, ei constată că e nevoie acută de acești bani pentru refinanţarea datoriei publice şi finanţării deficitului bugetar. 

În doi ani am luat mai mult decât marele credit cerut în timpul crizei

Practic, în 2018 și 2019, țara noastră a împrumutat undeva la aproape 25 de miliarde de euro. Prin comparație, în timpul crizei din 2009-2010, am împrumutat  de la FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială şi BERD aproape 20 de miliarde de euro. Povestea acelui împrumut, descrisă aici, a început să fie uitată, deși am plătit din greu pentru banii primiți. Ținând cont că guvernul PNL pare să se teamă de amânarea creșterilor prevăzute de salarii și pensii, împrumuturile masive vor continua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *